Métier Brut Natur – un Cabernet excepțional care a cucerit juriul internațional

Métier Brut Natur – un Cabernet excepțional care a cucerit juriul internațional

Métier Brut Natur a obținut Medalia de Aur și titlul de „Cel mai bun Cabernet din lume” la prestigioasa competiție „Concours International des Cabernets” din Anse, Franța. În cadrul concursului, care a avut loc pe 28 mai, un juriu format din somelieri profesioniști a evaluat aproximativ 150 de vinuri din struguri Cabernet, acordând 47 de medalii de aur și argint pentru vinuri din 17 țări.

Métier Brut Natur s-a remarcat prin echilibru și rafinament, iar juriul i-a apreciat buchetul de arome de pere, piersici galbene, citrice și notele elegante de pâine proaspăt coaptă. Produs din struguri roșii Cabernet Sauvignon, prin procedeul de producere a vinului alb și utilizând fermentatia secundara Methode Traditionnelle, acest spumant demonstrează expertiza și angajamentul nostru pentru calitate, precum și specificul terroir-ului său.